Primele zile împreună cu bebelușul

După ce vii cu bebelușul acasă, te va lua prin surprindere un amestec de emoţii, mai ales nervozitate, ceea ce ascunde de fapt teama ta că este posibil să fi pierdut o parte din controlul asupra propriei vieţi. Dacă mai ai un copil, va fi o provocare să te ocupi de amândoi. Unii părinţi obişnuiesc să aducă şi cadouri pentru sora sau fratele mai mare din partea noului-născut.

Fluctuația nivelului hormonal și somnul întrerupt de nevoile micuțului contribuie la o tranziție dificilă pentru mamă în primele 24 de ore cu bebelușul acasă. Cea mai mare dezamăgire este însă cea legată de propriul fizic: poate dura săptămâni sau chiar luni întregi până îți revii la forma fizică de dinainte de naștere, deci poartă în continuarehainele de gravidă!

Este indicat ca la început să limitezi numărul de vizitatori. Chiar dacă în primele trei luni de viață cel mic nu este ruşinos cu persoanele pe care nu le cunoaşte, prea multe persoane în jurul lui îl pot obosi peste măsură.

 

În primele săptămâni după naștere, majoritatea noilor mămici experimentează:

  • stări de oboseală;
  • scurgeri de sânge (lohii);
  • dureri abdominale sau disconfort în zona vaginului în cazul în care ai născut pe cale naturală;
  • dureri incizante sau amorțeli în cazul în care ai născut prin cezariană;
  • crampe abdominale ca urmare a contracțiilor uterine;
  • stări de fericire sau depresie ori oscilații între cele două stări;
  • disconfort în zona sânilor;
  • temeri că nu ești o mamă bună;
  • transpirație abundentă;
  • tulburări de somn.

 

Iată câteva aspecte de care să ții cont în primele zile cu bebelușul tău:

1. Odihna și alimentația

Deși este tentant să încerci să fii o supermămică, acum nu este momentul potrivit. Poate cele mai bune sfaturi pe care le poți primi când devii mamă este să accepți ajutorul celorlalți, să mănânci regulat și echilibrat și să dormi când doarme copilul.Dacă bebelușul s-a născut prin cezariană, vei avea nevoie de ajutor permanent cel puțin în prima săptămână de la naștere și de consultații medicale regulate pentru supravegherea recuperării.

 

2. Sânii tăi sunt foarte importanți.

Mameloanele se pot irita rapid în urma hrănirii micuțului, motiv pentru care proaspetele mămici sunt sfătuite să fie foarte atentie la poziția bebelușului la sân.

La 3-5 zile după naștere, sânii tăi vor creste în dimensiune. Această inflamare se numește angorjarea sânilor și semnalizează creșterea volumului de lapte și schimbarea compoziției colostrului (primul lapte). O mamă care alaptează poate reduce acest disconfort prin hrănirea frecventă a bebelușului, folosirea mameloanelor artificiale și purtarea unui sutien potrivit și confortabil, de susținere.

 

3. Lohiile

Lohiile sunt scurgeri vaginale sângeroase normale după naștere, care pot fi abundente în primele 24-48 ore și care se diminuează pe parcursul următoarelor săptămâni, schimbându-și culoarea în roz, apoi în alb. Este recomandat ca proaspetele mămici să nu ridice nimic mai greu decât bebelușul în primele 6 luni după naștere, pentru a evita complicațiile.